Ceaiuri pentru tratarea gripei

Gripa este o afecțiune respiratorie provocată de virusuri gripale. În timp ce răceala crește gradual în intensitate, gripa are un debut sever și spontan. Mai multe despre gripă puteți afla aici.

În ”Bioterapie” Virgil Geiculescu și în ”Ceaiuri din plante medicinale” de Gheorghe Mohan recomandă următoarele ceaiuri în caz de gripă. Important de reținut este că ele nu înlocuiesc tratamentul recomandat de medic.

  • Ceaiul de Busuioc (Ocimum basilicum L.): infuzie dintr-o linguriță de plantă la 200 ml apă clocotită. Se beau 3 căni pe zi, călduțe, după mesele principale, din care una la culcare.
  • Ceaiul de Cimbru (Thymus Vulgaris): infuzie dintr-o linguriță de pulbere de plantă la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se lasă vasul acoperit 15 minute, apoi se strecoară și se beau 2 căni pe zi.
  • Ceaiul de anason (Pimpinella Anisum) – infuzie dintr-o linguriță de fructe la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se lasă vasul acoperit 15 minute, apoi se strecoară și se beau 3 căni pe zi.
  • Ceaiul de tei (Fam Tiliaceae) – infuzie din 2 lingurițe de flori la o cană cu apă clocotită (200 ml). Se beau trei căni pe zi.
  • Ceaiul de flori de soc (Flores Sambuci) – infuzie din 1-2 lingurițe la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se beau 3-4 căni pe zi și are o acțiune sudorifică, de combatere a febrei.
  • Ceaiul de coajă de salcie (Cortex Salicis) – decoct din 2 linguri de plantă mărunțită la o cană de apă clocotită. Se beau 3 linguri pe zi pentru a combate durerile musculare.

Rețetă inhalații:

  • Într-un vas cu apă clocotită se pun câte 2 lingurițe de amestec, busuioc (Ocimum basilicum L.) și chimen (Carum Carvi L.),  pentru o inhalație. Se recomandă 2 inhalații pe zi, din care una înainte de culcare.

Rețetă frecție:

  • Se recomandă frecția cu oțet aromatic: peste 60 – 80 g flori de levănțică se pune un litru de oțet și se lasă timp de șapte zile pentru macerare. Ulterior, se strecoară prin presare. Se recomandă două frecții pe zi.

Lasă un comentariu