Plante medicinale și condimente

În general, frunza unei plante utilizate la gătit se numește plantă culinară, iar orice altă parte a plantei, adesea uscată, se numește condiment. Dăm exemplu aici coriandrul. Când se face referire la frunze, este menționat ca plantă medicinală, iar când se face referire la semințe, este menționat ca și condiment. Și ca să exemplificăm mai mult, avem ca și condimente, cuișoarele (mugurii), scorțișoara (scoarța), ghimbirul (rădăcina), șofran (floarea), chimenul (semințele aromatice).

Plantele medicinale și condimentele au o lungă istorie. Dovezi ale folosirii coriandrului, ienupărului, usturoiului, cimbrului, chimenului există în Egiptul Antic chiar din anul 1555 î.Hr. Chiar mai mult de atât, s-a descoperit că cimbrul era folosit de sumerieni pentru proprietățile sale benefice în anul 5000 î.Hr., iar fermierii din Mesopotamia cultivau usturoiul încă din anul 3000 î.Hr.

Egiptenii antici venerau usturoiul, căței de usturoi au fost găsiți și în mormântul lui Tutankhamon. Practicau acest obicei pentru a avea și în viața de apoi mese bune și gustoase. În piramide s-au găsit frunze de mentă uscată datând din anul 1000 î.Hr. Obișnuiau să hrănească sclavii cu ridichii, ceapă și usturoi pentru a-i menține sănătoși. Cardamonul și scorțișoara erau aduse din Etiopia și erau folosite în mai mult pentru savoare decât în scopuri medicinale.

De cealaltă parte, în Roma și Grecia antică sunt folosite mai mult plantele medicinale decât condimentele. Hipocrate (460-377 î.Hr.), numit și părintele medicinei, a fost printre primii care a descris boli și afecțiuni medicale. El alcătuiește o culegere cu 300 de remedii care includ usturoiul (pentru cancerul uterin), menta (pentru efectele benefice asupra sistemului digestiv), lemnul dulce (ca îndulcitor, dar și pentru proprietățile anti-inflamatoare și astm), rozmarinul (pentru îmbunătățirea memoriei).

În primul secol după Hristos, un botanist grec Pedanius Dioscorides publică prima monografie a plantelor medicinale. Cuprinde 600 plante medicinale și descrie cum se recunosc, depozitează și care sunt beneficiile folosirii acestora. Mai târziu, tot un grec, Galen (131-200 d.Hr.) are o puternică influență în dezvoltarea remediilor din plante medicinale, prin folosirea lor în diferite amestecuri conținând chiar până la 100 de ingrediente.

China are asemenea Egiptului o istorie îndelungată în folosirea plantelor medicinale. Doi împărați s-au făcut remarcați din acest punct de vedere, Sheng Nong (2838-2698 î.Hr.) și Huang Di, Împăratul Galben, (2698-2598 î.Hr.). China a integrat cu succes plantele medicinale și condimentele în alimentație. Foloseau Ginsengul și Ginkgo biloba pentru vitalitate și îmbunătățirea funcției cognitive, nucșoara pentru diaree și scorțișoara pentru răceli și gripe.

Acum mai bine de 5000 ani se dezvoltă în India, în munții Himalaya, Ayurveda, medicina ayurvedică. Ea a fost transmisa pe cale orala până în anul 1500 î.Hr. (cu aproximație,) când a fost transpusă în scris în poezie sanscrită. Ayurveda pune accent mai mult pe prevenție și dietă. Foloseau turmericul pentru icter, busuiocul pentru inimă, scorțișoara pentru a stimula circulația sângelui, nucșoara pentru infecții la stomac, ghimbirul era des folosit, dar în special pentru indigestie, greață. Ele sunt folosite în bucătăria indiană și pentru a da gust mâncării. O statistică a arătat că indienii folosesc cantități semnificative la o masă, un adult poate consuma zilnic 4 g de turmeric ceea ce înseamnă între 80 și 200 mg/zi curcumă, substanța activă din turmeric.

Odată cu declinul Imperiului Roman în anul 476 d.Hr. s-a dezvoltat medicina arabă (perioada 500–1300 d.Hr.). Răspândirea culturii islamice în nordul Africii a avut efecte însemnate în acea regiune, fiind combinată cu ceea ce localnicii învățaseră din cultura chineză și indiană.

În secolul 11 medicina arabă ajunge din nou în Europa, iar în secolul 13 comerțul cu Africa și Asia aduce aici noi plante medicinale și condimente. Mai târziu, Louis Pasteur 1822-1895 d.Hr. descoperă proprietățile antibacteriene ale usturoiului. A fost folosit chiar și pe timp de război pentru a preveni cangrenele.

Dieta mediteraneeană a fost asociată cu reducerea riscului bolilor de inimă sau cancerului. Ele includ cantități considerabile de usturoi, rozmarin, busuioc, cimbru, și lista poate continua.

În Australia populația indigenă a dezvoltat medicina locală bazată pe plantele disponibile în zonă. Fiind mai izolată, nu s-a confruntată cu bolile din vest, astfel că remediile lor erau pentru afecțiuni comune precum răcelile și gripele (menta, dar o specie locală, menta australiană), eucaliptul pentru diaree, febră, dureri de cap.